luni, 22 noiembrie 2010

● Secretele Femeii Fecioare -(2)

Dacă vrei s-o înţelegi nu-ţi imagina că este cerebrală şi rece. Este foarte controlată. Are emoţii la fel de intense ca alte femei, doar că le ţine mai bine în frâu. Aşa că dorinţele ei secrete probabil că vor rămâne secrete. De obicei este serioasă, demnă şi modestă. Nu se laudă cu realizările ei. Se poartă întotdeauna ca o doamnă – cu excepţia momentelor în care e provocată. Atunci ai grijă. De fapt, ascunde-te. Pentru că poate să te supună unui asalt verbal care face praf chiar şi cel mai tare ego.
Şi practică, şi divin de romantică
Este adeseori timidă. Dar o femeie din Fecioară are toate talentele şi resursele pentru a-şi găsi fericirea, oriunde s-ar afla asta. Chiar dacă dă peste spini în calea ei, rămâne verticală şi neînfricată.
Când spiritul ei mercurian este stârnit e capabilă să traverseze oceanul înot şi să escaladeze cel mai înalt munte doar în pantofi şi rochiţă. Iar atunci vedem ce forţă se ascunde sub aparenţa sa fragilă. Fecioara care a ajuns la concluzia că o relaţie este imperfectă taie totul fără ezitare, calm şi precis ca un chirurg. Nu-i place să rănească oamenii, detestă brutalitatea, dar ipocrizia o deranjează mai mult.
Când se convinge însă că e iubire adevărată, pune legătura sentimentală mai presus de orice document legal. Este extrem de practică şi divin de romantică în acelaşi timp. Se comportă cum îi dictează inima atunci când trebuie să aleagă. Opoziţia societăţii nu-i schimbă acţiunile, aşa cum nu-i schimbă nici puritatea motivelor. Iubirea unei Fecioare arde până la incandescenţă, e intensă şi neclintită. Însă aprinderea acestui foc poate dura ceva vreme.
Excepţională dăruire de sine
Crede în dezvoltarea personală şi face eforturi constante pentru a se desăvârşi. Este pasionată de literatură, muzică şi artă. Multe femei Fecioară îşi dezvoltă un simţ critic special.  Poate găsi rezolvarea oricărui impas, chiar dacă la început are tendinţa să se streseze. Oricum, se bazează cu precădere pe intelectul ei, nu pe intuiţie şi, când e confruntată cu o problemă, o  întoarce pe toate feţele până o înţelege în detaliu.
Poate fi generoasă, răbdătoare şi compasivă – dar nu influenţabilă, mai ales că se antrenează de timpuriu ca raţiunea să poruncească inimii. Când e hotărâtă să facă lucrurile într-un anumit fel nimic n-o abate din calea ei. Are energie din belşug şi înfruntă problema convinsă că nimeni nu s-ar descurca mai bine decât ea. Îşi ia întotdeauna precauţii  împotriva eşecului. Ca orice acrobat care lucrează fără plasă, vrea să ştie că un alt acrobat o aşteaptă la trapez când încheie triplul salt mortal în aer.
O calitate excepţională a Fecioarei este dăruirea de sine. E mereu în serviciul celorlalţi, dezinteresat, dornică să contribuie la binele general. Are o uimitoare rezistenţă fizică şi la boală, iar prezenţa ei tonică şi binefăcătoare îşi dovedeşte adesea puterea de vindecare.
Îşi ridică iubitul pe un piedestal
Consideră apropierea sufletească la fel de importantă ca aspectul fizic al unei relaţii. Dormitorul şi trupul ei catifelat miros mai degrabă a flori proaspete decât a parfumuri exotice. Exhibiţionismul îi este străin, dar odată hotărâtă, nu dezamăgeşte. Îi place să discute subiecte erotice, în general doar ca un simplu flirt.
Este receptivă la orice abordare amoroasă, chiar şi avangardistă, cu condiţia să-i fie explicat totul în prealabil.  Să cunoască teoretic ce urmează, dacă este posibil, cu un timp înainte, pentru a nu fi complet surprinsă. Dar pentru că admiră sincer talentul şi spiritul celorlalţi, este receptivă la arta amorului.
De obicei obiectivă, judecata ei poate să intre în ceaţă când e vorba de iubitul ei. Nu-i vede defectele şi slăbiciunile. Este loială imaginii ideale pe care şi-a făcut-o despre el. Sentimentele ei sunt profunde, chiar dacă nu-şi prea exteriorizează afecţiunea. Tinde să se poarte de parcă bărbatul ar fi un teritoriu virgin, gata de explorat, studiat şi îmbunătăţit. Ştie cum să se învârtă în jurul unui bărbat – pentru că are o cunoaştere aproape paranormală a motivaţiilor – şi de obicei va deveni o stăpână a ceea ce vede.
Are de făcut saltul la înţelepciune

Deseori se îndrăgosteşte nu de un bărbat, ci de posibilitatea de a construi cu el relaţia perfecta. Este mai obiectivă decat ceilalti atunci când analizează o situaţie.
Este un excelent judecator. Oamenii o respectă şi ţin cont de părerea ei. Îi caută sfatul, iar ea este înnebunită de faptul că o ascultă. Ştie să se facă respectată de cei din jur. Evident, este posibil ca unii să n-o placă, dar rar se va găsi cineva care să n-o respecte.
Fecioara este practică şi inteligentă, de aceea ştie exact cum să ajute, fără a se lăsa copleşită de pretenţiile celorlalţi. Ea supune lumea unei analize minuţioase. Îşi dezvoltă prin experienţă capacitatea de a discerne între ceea ce este nesemnificativ şi ceea ce este esenţial. Totuşi, trebuie să evite să confunde intelectul, chiar strălucit, cu înţelepciunea.

● Femeia Fecioară - " Amanta Perfecta "

" Fă cu ea ce-ţi doreşti. Asta presupunând că te opreşti înainte de ceea ce consideră anormal, grotesc sau animalic. Pentru că ea stabileşte limitele. Însă  între aceste limite se revanşează complet.
 De fiecare dată fervoarea primei iubiri


Poate transforma un sărut într-o experienţă erotică aproape egală cu cea a actului erotic propriu-zis. Pentru a mulţumi un iubit, poate să muşte sau să apeleze la toate formele de încântare orală. Şi va deveni o maestră în acest domeniu. Cea mai intensă voluptate a ei este să te facă fericit. Iar în aritmetica erotică cel mai înalt număr la care va ajunge este 69.
Nu-i plac bărbaţii care se reped ca un avion cu reacţie. Îi preferă pe cei care pot aştepta momentul când îşi doreşte şi ea să facă dragoste. Femeia Fecioară crede că romantismul e foarte important, iar bărbatul care se limitează la aspectele fizice nu înţelege şi nici nu apreciază esenţa amorului.
Răspunde la nebuniile cele mai complicate ale patului. Poate epuiza Kama Sutra, parcurgând-o de la un capăt la altul fără respiraţie, după care va cere liniştită volumul doi. Şi pentru că volumul doi nu există, se oferă să-l conceapă ea, împreună cu bărbatul care o ţine în braţe. Are meritul de a ajunge în pat doar cu cel de care este îndrăgostită şi indiferent de vârstă retrăieşte mereu fervoarea primei iubiri.



Ascunde o lume de fantezii neruşinate
Are mare nevoie să o mângâi, să o masezi şi să o apreciezi pentru puritatea care îi impregnează spaţiul vital. Tandreţea de care dă dovada atunci când a coborât definitiv garda este impresionantă, deoarece scoate la iveală un erotism foarte special, de o delicată dăruire şi o profunzime fără margini. Pentru femeia Fecioară a intra în fuziune erotică este, de fapt, o contopire cu misterele vieţii şi cu marea putere de regenerare a Naturii.
Este deopotrivă o soţie şi o amantă excelentă. Ca soţie este fidelitatea întruchipată. Acceptă un mariaj numai în condiţiile în care consideră că va sta întreaga viaţă alături de acel bărbat. Iar el trebuie să fie capabil de aceeaşi devoţiune. Altfel, infidelitatea lui o poate marca pentru totdeauna.


Sub masca ei rece Fecioara ascunde adesea o latură sălbatică şi o lume de fantezii erotice neruşinate. Iubitul care poate să le scoată la iveală punându-şi în mişcare întreaga putere de seducţie e cu adevărat norocos.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

● Timpul

Timpul trece .. oamenii se schimba ; in bine sau in rau.
Orice om trece printr-o perioada a schimbarilor, cand vad ca totul le merge bine, se cred oarecum superiori, fara sa-si dea seama, ranindu-i pe cei din jur.
Nu cred ca exista persoana care sa nu treaca prin etapele acestea alea vietii. 
Poate iti dai seama , poate nu .. 


Azi noapte m-am gandit cum sa-mi forumlez o parere despre lucrul acesta: 
Mereu va exista un om care sa-ti deschida ochii la timp. Fie un prieten, fie familia, iar daca nu, exista Dumnezeu.
EL face ca toate lucrurile acestea sa fie lectii de viata din care sa avem ce invata, toate se intampla cu un scop.
Ca tu, sa-ti dai silinta sa fi corect, sa-i tratezi pe toti cu egalitate.

luni, 15 noiembrie 2010

Despre cum porti parfumul

Ai gasit parfumul potrivit dar nu stii exact pe ce parte a corpului sa-l dai. Iata cateva recomandari:

Pe piele

Parfumul reactioneaza in contact cu pielea si lasa alta mireasma de la persoana la persoana. Caldura este un alt factor care face ca parfumul sa se simta mai pregnant, asa ca aplica parfumul in punctele de puls, care se incalzesc sau se umezesc: tample, gat, spatele genunchilor, intre sani, glezne, buric, in spatele lobului urechii si pe interiorul incheieturii. Cu fiecare rasuflare, vei lasa o mireasma de parfum.

Te mai poti da cu parfum pe partile mobile ale corpului tau, astfel incat atunci cand te misti, vei lasa o boare de parfum in jurul tau.

Pe par

Da-te cu parfum pe radacinile parului daca il ai scurt si la varfurile acestuia daca il ai lung.


Pe haine

Bineinteles ca te poti da cu parfum si pe haine, dar nu pe orice haine. In primul rand, trebuie sa stii ca nu toate materialele emit parfumul in acelasi mod. Materialele naturale precum panza, matasea, casmirul, catifeaua, bumbacul degajeaza parfumul ca pe un vis.

In schimb, materialele sintetice il degaja agresiv si repede. Deasemenea, evita hainele de matase vopsita.

Pentru a face ca hainele tale sa miroasa deosebit, iti poti parfuma esarfele, intrucat retin cel mai bine parfumul, apoi tivul fustelor sau reverul paltoanelor dar de la o distanta de 10 cm.

Alte idei


  • Cand te dai cu parfum fa asa: da cu parfum in aer, apoi paseste inspre acel abur. Astfel parfumul se va dispersa pe tot pe corpul tau.

  • Atunci cand iti speli hainele la mana, adauga cateva picaturi de parfum in apa in care le clatesti.

  • sâmbătă, 6 noiembrie 2010

    ● Dragostea scrisa in Biblie

    „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13) - Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament.